Legea dării în plată: Ce spune Organizaţia Europeană a Consumatorilor

16 Mar 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Legea dării în plată: Ce spune Organizaţia Europeană a Consumatorilor

„Îndemn Parlamentul României să confirme Legea dării în plată, care să se aplice creditelor existente şi viitoare şi să asigure aplicarea simplă, fără condiţionări excesive. Nimic din legislaţia UE nu împiedică România să facă acest lucru. Este o oportunitate istorică de a proteja consumatorii români de consecinţele dramatice ale supraîndatorării - un lucru benefic pentru clienţi, pentru familiile lor şi pentru economie, în general. Vă rog, nu rataţi această oportunitate”, se arată în mesajul transmis de Monique Goyens participanţilor la dezbaterea organizată de Ziarul Bursa împreuna cu Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, conform unui articol publicat de avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

Ea spune că, în urma crizei financiare, consumatorii au fost priviţi, adesea, ca responsabili pentru situaţia de supraîndatorare în care au ajuns. Însă, în opinia lui Monique Goyens, la o analiză mai atentă, se observă multiple cauze ale fenomenului, iar printre acestea se numără practici de marketing agresive şi necinstite.

 Românilor le este aplicat un tratament nedrept

„Afirmaţia este adevarată, în mod special, în cazul României. Membrul nostru din România, Autoritatea Pentru Protecţia Consumatorului, raportează că mulţi consumatori depun eforturi pentru a-şi plăti ratele lunare, iar atunci când iei în considerare că, în această ţară, dobânzile sunt printre cele mai mari din Europa, în timp ce veniturile sunt printre cele mai scăzute, înţelegi că este aplicat un tratament nedrept asupra consumatorilor români”, a subliniat reprezentantul consumatorilor la nivel european.

Monique Goyens a mai spus că, până nu demult, România nu dispunea de măsuri pentru a sprijini consumatorii cu dificultăţi financiare. „Dar Legea adoptată, recent, de Parlamentul dumneavoastră - datio in solutum (darea în plată –n.r.) - este un instrument important pentru remedierea situaţiei. Suntem conştienţi că legea este supusă unei examinări şi, din partea Organizaţiei Europene a Consumatorilor, aş dori să contribui la această discuţie, cu următoarele elemente: dreptul la datio in solutum ar trebui să fie unul simplu - nu trebuie să se impună prea multe condiţii, cum este, spre exemplu, relaţia dintre datorie şi veniturile clienţilor. Dacă sunt impuse prea multe condiţii, legea nu va putea fi aplicată, iar consumatorii vor avea de suferit. Spania a avut o astfel de experienţă, când au fost impuse prea multe condiţii, iar datio in solutum a fost implementată în numai 13% din cazuri. De regulă, daca sursa supraîndatorării este oferirea iresponsabilă de credite, clientul ar trebui să aibă dreptul de a face apel direct la datio in solutum”, a mai spus Monique Goyens.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră