Bani de la stat pentru proprietarii care își instalează panouri solare

10 Iul 2019 | scris de Istvan Deak
Bani de la stat pentru proprietarii care își instalează panouri solare

Românii pot solicita bani de la stat pentru a-și instala acasă panouri solare. Ei pot primi 20 de mii de lei pentru sisteme fotovoltaice și pentru a le conecta la rețeaua electrică, astfel încât să poată vinde excesul de energie.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice" demarează marți. De el vor beneficia 33 de mii de gospodării. Panourile pot fi instalate fără autorizație de construire, potrivit stiri.tvr.ro.

Toți cei interesați  trebuie să depună: cerere de finanțare tehnoredactată; copia actului de identitate; extrasul de Carte Funciară, nu mai vechi de 30 zile pentru imobilul unde vor fi montate panourile; rezultat pentru dreptul de proprietate, precum și dovezi că nu există restanțe la taxe și impozite.

Beneficiarii finanțării vor avea obligația să implementeze proiectul în termen de 8 luni de la semnarea contractului.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră