Amenzi de până la 2.000 lei pentru cei care nu îndepărtează zăpadă şi țurțurii de pe acoperișuri

04 Ian 2016 | scris de Mara Răducanu
Amenzi de până la 2.000 lei pentru cei care nu îndepărtează zăpadă şi țurțurii de pe acoperișuri

„Potrivit HCGMB nr.120/2010, persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului, să curețe în maxim 24 h după încetarea ninsorii zăpada depusă și gheața formată pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau unde își desfășoară activitatea, a sediilor de firmă, a curților sau terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale. La imobilele în care la parter funcționează societăți comerciale sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități pe timpul funcționării lor. Ignorarea respectivelor prevederi de către persoanele fizice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 500 de lei, iar pentru persoanele juridice amenzile se încadrează între 500 de lei și 2.000 de lei”, potrivit comunicatului de presă citat de Agerpres.  Țurțurii formați la nivelul acoperișurilor reprezintă un real pericol pentru pietoni, astfel că se impune înlăturarea acestora în timp util, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră