Apel al Dispeceratului Salvamont, pentru salvarea de păsări sau animale afectate de frig

22 Mar 2018
Apel al Dispeceratului Salvamont, pentru salvarea de păsări sau animale afectate de frig

O postare-apel din partea Dispeceratului Naţional Salvamont face referire la animalele şi păsările aflate în dificultate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi nespecifice acestei perioade a anului, după ce în mediul online şi audiovizual au circulat imagini cu berze surprinse de ninsori şi ger, la revenirea în România.

O situaţie similară se înregistrează în Bulgaria vecină. Conform specialiştilor, îngheţarea aripilor acestor păsări le-au forţat să îşi petreacă nopţile pe sol ele nemaiputându-se adăposti în copaci.De alfel, este pentru prima oară când atât de multe berze se află în dificultate în această ţară.

Dispeceratul Naţional Salvamont intervine, la rândul său, pentru salvarea animalelor şi păsărilor afectate de vreme. În apelul postat în pagina de Facebook se face referire la acţiunile din Bulgaria, unde mai multe persoane private au găzduit în locuinţele lor berze afectate de frig. Gestul unui bărbat, angajat la compania de întreţinere a drumurilor, de a găzdui la el acasă cinci berze a stârnit un val de susţinere în media de socializare, acesta fiind urmat de alte exemple similare. Peste patruzeci de berze au fost găzduite în locuinţele locuitorilor din zonă, în garaje sau în hambare.

Dispeceratul Naţional Salvamont roagă românii care sunt martori ai unor astfel de situaţii să anunţe asociaţiile de protecţie a animalelor sau la SNAU 112. Salvamontiştii promit să sprijine la recuperarea acestora.

"Prietenii din Bulgaria deja au avut primele situaţii cu păsări afectate de schimbarea bruscă a vremii şi de revenirea în forţă a iernii şi a temperaturilor scăzute.

Daca sunteţi martori la astfel de situaţii, cu pasări sau animale afectate de frig, vă rugăm să anunţaţi evenimentul asociaţiilor de protecţie a animalelor sau la SNAU 112.

Salvamontiştii vor putea sprijini recuperarea acestora, avem dotarea şi pregătirea necesară pentru a ne deplasa in zone greu accesibile, pe schiuri de tura, cu rachete de zăpadă sau cu colţari, de a urca in arbori sau de a interveni în ape îngheţate. Salvamont Romania, întotdeauna acolo unde este nevoie!", este mesajul postat în pagina de Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră