17.000 de lei AMENDĂ pentru un sclav în lanţuri. Primarul şi doi subordonaţi, sancţionaţi în cazul sclaviei de la Berevoeşti

21 Iul 2016 | scris de Mara Răducanu
17.000 de lei AMENDĂ pentru un sclav în lanţuri. Primarul şi doi subordonaţi, sancţionaţi în cazul sclaviei de la Berevoeşti

Primarul localităţii argeşene Berevoeşti, Florin Proca, secretarul comunei şi asistentul social din cadrul Primăriei au fost amendaţi de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) după ce, în cadrul verificărilor făcute de Corpul de control al prefectului, au fost descoperite mai multe nereguli în documentele privind acordarea de ajutoare sociale localnicilor din Berevoeşti, potrivit Digi 24. 

Primarul din Berevoeşti, Florin Proca, a primit din partea AJPIS Argeş trei sancţiuni în valoare totală de 7.500 de lei, secretarul comunei a primit tot trei amenzi cu acelaşi cuantum, în timp ce asistentul social din cadrul Primăriei Berevoeşti a fost sancţionat cu două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei pentru nereguli în documentele legate de acordarea de ajutoare sociale localnicilor, a declarat, joi, pentru News.ro prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare. Acesta a precizat că sancţiunile au fost aplicate de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Argeş în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al prefectului, care a fost trimis la Berevoeşti după deschiderea de către DIICOT a anchetei privind traficul de persoane.

CITIŢI ŞI: Sclavii de la Berevoeşti, un caz de schizofrenie colectivă

Prefectul Cristian Soare a precizat că printre neregulile constatate în documentele privind acordarea de ajutoare sociale de către Primăria Berevoeşti se numără: neefectuarea în termen a unora dintre anchetele sociale, neemiterea dispoziţiilor în termen, necalcularea orelor de muncă prin raportarea la salariul minim actualizat, nesoluţionarea în termen a cererilor pentru ajutor social, neîntocmirea proiectelor dispoziţiilor în termen. 

Controalele la Primăria Berevoeşti continuă, a precizat Cristian Soare. Reamintim că 14 dintre cei arestaţi sunt beneficiari de ajutoare sociale. Prefectul judeţului Argeş a trimis Corpul de Control la Primăria Berevoeşti după ce DIICOT a făcut zeci de percheziţii în localitate într-un dosar de trafic de persoane. Anchetatorii au descoperit 12 adulţi şi doi copii care erau ţinuţi sclavi de către zeci de romi din această localitate. 37 de persoane au fost arestate preventiv şi se află în arest la domiciliu în acest dosar.

38 de suspecţi urmăriţi penal pentru infracţiuni de trafic de persoane şi trarfic de minori

Procurorii DIICOT Piteşti au reţinut, în noaptea de miercurti spre joi, 38 de suspecţi urmăriţi penal pentru infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori în dosarul în care miercuri au fost făcute 40 de percheziţii în comuna argeşeană Berevoeşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Reamintim că 40 de percheziţii domiciliare au avut loc pe raza localităţii argeşene Berevoeşti, unde anchetatorii bănuiesc că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.

"În unele cazuri, victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv : să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase", se arăta într-un comunicat de presă al DIICOT.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră