VINE URGIA: viscol la munte, ploi şi ninsori în majoritatea regiunilor

27 Noi 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
VINE URGIA: viscol la munte, ploi şi ninsori în majoritatea regiunilor

Meteorologii au emis, duminică dimineaţă, o informare meteorologică de răcire accentuată a vremii, ninsoare şi vânt puternic, valabilă de duminică de la ora 16.00 până marţi la ora 23.00.

In acest interval vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15...20 l/mp. În seara zilei de duminică (27 noiembrie) vor fi ploi, dar în noaptea de duminică spre luni (27/28 noiembrie) şi în cursul zilei de luni (28 noiembrie), acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.

În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50...60 km/h, iar îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60...70 km/h.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră