Atenţie la frontieră! APLICAŢIA care te ajută să scapi de aglomeraţia din minivacanţa de 1 Decembrie

29 Noi 2016 | scris de Mara Răducanu
Atenţie la frontieră! APLICAŢIA care te ajută să scapi de aglomeraţia din minivacanţa de 1 Decembrie

 

Pentru a evita aglomerările şi a realiza un control operativ şi fluent, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere, la controlul documentelor de călătorie.

De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic și infrastructură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare/ieşire şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

În această perioadă, peste 3.000 poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat.

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.


Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.


De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tab-ul „navigare” se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Condiţii călătorie minori:

În perioada minivacanţei, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, fapt pentru care reamintim condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Legea 248/2005 actualizată prevede faptul ca aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.

Poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai în următoarele cazuri:

în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;
În cazul părinţilor divorţaţi, chiar dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă însă cei doi părinţi exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.

în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie:
a ambilor părinţi,
a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă,
a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal.
Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi extrasul de cazier judiciar. Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

În urma modificărilor şi completărilor la Legea 248/2005, începând cu data de 06.10.2016, valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei. De asemenea, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoţiţi în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieşirea din România.

Verificări sistematice la frontieră

„Reamintim că, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere ale frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe“, susţin oficiali ai Poliţiei de Frontieră. 

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.Totodată, apelând numărul 021.9590, cetăţenii pot semnala incidente survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special etc.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră