Adomniței scapă de arestul la domiciliu. Trece iar sub control judiciar

19 Iun 2015
Adomniței scapă de arestul la domiciliu. Trece iar sub control judiciar

Magistrații Tribunalului Iași au decis, vineri, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul președintelui suspendat al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței. 

Măsura adoptată de judecătorii Tribunalului Iași în privința președintelui Consiliului Județean Cristian Adomniței poate fi atacată cu recurs, nefiind definitivă.

Agerpres reaminteşte că în ultimele 30 de zile președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței s-a aflat în arest la domiciliu, după ce inițial a fost cercetat sub control judiciar, măsură pe care a contestat-o și el, cât și DNA.

El este acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea județului. În același dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iași și Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, două angajate ale CJ Iași, și Letiția Popa.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră