UPDATE. Acuzaţiile aduse de Dragnea şefului SPP, verificate de Parchet. Ce spune Băsescu

31 Ian 2018 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Acuzaţiile aduse de Dragnea şefului SPP, verificate de Parchet. Ce spune Băsescu

Parchetul General va verifica cât de implicat este şeful SPP în treburile politice, premierul Dăncilă anunţă oficial că renunţă împreună cu miniştrii săi la protecţia SPP, decizie criticată de fostul preşedinte Băsescu, chiar dacă şi el a renunţat la escorta Poliţiei, după celebrul miting în care s-a strigat "Ieşi afară, javră ordinară".

Parchetul General a dispus efectuarea de verificări în legătură cu acuzaţiile aduse de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la adresa şefului SPP, Lucian Pahonţu, a informat, miercuri, Biroul de Presă al instituţiei, conform agerpres.ro. Ulterior, instituţia a dezminţit informaţia într-o postare pe pagina sa de Facebook: "Ministerul Public dezminte existenţa unei anchete în curs privind afirmaţiile făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor la adresa directorului Serviciului de Protecţie şi Pază".

Reacţia Parchetului vine după ce Liviu Dragnea a afirmat, luni, la Antena 3, că mai mulţi colegi i-au spus că şeful SPP s-a implicat mai "mult decât este cazul", nominalizându-l pe vicepremierul Paul Stănescu printre cei care au denunţat comportamentul lui Pahonţu.

"Este un coleg de-al nostru - de mine s-a ascuns - Paul Stănescu. Probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de domnul Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui - eu cred că vorbea doar în numele dumnealui - şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului", a afirmat liderul PSD.

Între timp, premierul Viorica Dăncilă a anunţat oficial că a transmis SPP că renunţă la protecţia acestui serviciu, gest pe care îl fac toţi miniştrii. "Nu am nicio problemă cu ofiţerii SPP şi nici cu instituţia, însă aceasta este decizia mea", a spus miercuri Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern.

Dragnea susţine că renunţarea la protecţia SPP de către membrii Guvernului nu este o decizie politică. "A fost o decizie a premierului şi la nivelul Cabinetului, pe care eu o salut”, a spus liderul PSD.

Fără protecţia SPP, premierul Dăncilă şi miniştrii săi vor fi apăraţi de luptători de elită din Jandarmerie, fapt criticat de fostul preşedinte Traian Băsescu.

"Măsura îndepărtării SPP de la îndeplinirea misiunii de protecţie a demnitarilor, în baza unor bârfe de partid, este ilegală şi dă o lovitură unei componente a sistemului naţional de apărare. (...)Transferul responsabilităţii asigurării protecţiei demnitarilor către jandarmerie este ilegal, jandarmeria neavând prin lege astfel de misiuni. Ofiţerii Jandarmeriei nu au competenţa profesională şi nici antrenamentul necesar protecţiei demnitarilor. Jandarmeria nu dispune de mecanismele şi logistica necesare misiunii de protecţie a demnitariIor. Atenţie, domnule Comandant al Jandarmeriei Române: protecţia demnitarilor înseamnă mult mai mult decât paza demnitarilor. Nu prea se utilizează bulanul şi nici garduri mobile pentru protecţie", afirmă Băsescu, într-o postare pe Facebook.

Şeful SPP se numără printre cei decoraţi de Traian Băsescu în timpul mandatelor sale.

Reamintim că în septembrie 2010, fostul preşedinte a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului de Interne să nu mai facă parte din dispozitivul de protecţie al preşedintelui. Poliţia Română avea atribuţii în însoţirea coloanelor oficiale.

Decizia a fost luată după ce mai mulţi angajaţi ai ministerului au participat la protestul din faţa Palatului Cotroceni. Este vorba despre celebrul miting de la Cotroceni în care protestatarii au strigat "Ieşi afară javră ordinară" şi au aruncat cu sticle, caschete si lumânări.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră