A murit unul dintre cei mai importanți alergologi europeni: Ioan Bradu Iamandescu

02 Iul 2018
A murit unul dintre cei mai importanți alergologi europeni: Ioan Bradu Iamandescu

Participase la un congres medical în Italia de unde s-a întors, așa cum a povestit fiul său Camil, ușor obosit. A fost mulțumit de întâlnirea cu medici mari ai lumii, prieteni buni. Duminică dimineață a căzut fulgerat, parcă. Profesorul universitar doctor Ioan Bradu Iamandescu, unul dintre cei mai mari alergologi europeni, somitate a cercetării medicale, cel care a aprofundat și brevetat terapia prin muzică, nu mai este printre noi, anunță jurnalistul Lucian Avramescu, pe ampress.ro.

Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală și Psihosomatică a U.M.F Carol Davilla din București.

Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie”, explica profesorul Iamandescu.

Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.

Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/prof-dr-ioan-bradu-iamandescu-pe-muzica-baroca-neuronii-capata--ritm-specific-geniilor-1_50ace87a7c42d5a6638ba49a/index.htmlVV
Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.

Citeste mai mult: adevarul.ro/sanatate/medicina/prof-dr-ioan-bradu-iamandescu-pe-muzica-baroca-neuronii-capata--ritm-specific-geniilor-1_50ace87a7c42d5a6638ba49a/index.html
”AMPress, al cărei colaborator de elită a fost de ani și ani, transmite familiei durerea asociată unei rugăciuni ca Dumnezeu să-l așeze acolo unde se cuvine să stea, prin binele enorm făcut pe pământ semenilor”, scrie Lucian Avramescu.
 
Profesorul Iamandescu s-a născut la București, în 1942, și a studiat la Facultatea de Medicină U.M.F. Carol Davilla din București și la Facultatea de Psiholgie, Universitatea București.

Miercuri, la orele 16:00, trupul marelui dascăl va fi depus la capela Cimitirului Bellu, iar joi, în același cimitir, la orele 12:00, va fi slujba de înhumare.
 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră