A murit Mircea Ionescu Quintus. Dumnezeu să-l odihnească!

15 Sep 2017
A murit Mircea Ionescu Quintus. Dumnezeu să-l odihnească!

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a încetat din viață vineri, la 100 de ani, potrivit unor surse apropiate familiei. Condoleanțe familiei îndoliate!

S-a născut la Kerson, în Ucraina, în 1917, unde parlamentarii se refugiaseră după căderea Bucureştiului. Tatăl său, Ion Ionescu-Quintus, era avocat, scriitor şi traducător, deputat Colegiul 3 Prahova. Martorii naşterii lui Mircea Ionescu Quintus au fost trei parlamentari din Prahova, care i-au adus în dar o frumoasă icoană rusească.

După ce a absolvit liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, promoţia 1938. În acelaşi an îşi începe cariera în avocatură – în Baroul Prahova, până în 1987 – pentru ca, după Revoluţie, între 1991-1993, să predea cursuri de Drept constituţional, în calitate de profesor al Institutului de Informatică din Ploieşti. 

Activitatea politică a preşedintelui de onoare liberal este cu totul specială cu atât mai mult cu cât, în 2015 se împlinesc 70 de ani de când s-a înscris în Partidul Naţional Liberal. “În 1936, dincolo de discursul meu în memoria lui I.G. Duca şi de strângerea de mână a lui Tătărăscu, eu nu m-am considerat om politic. Am avut, însă, marele avantaj că în sufletul meu ştiam că am devenit membru al Partidului Naţional Liberal. Ştiam că tatăl meu a fost un fruntaş liberal şi că am trăit în atmosfera asta”, mărturisea într-un interviu Mircea Ionescu Quintus. 

A făcut Şcoala de Ofiţeri de Armată, a fost condamnat la moarte de legionari şi “salvat” de deplasarea Regimentului, din care făcea parte, spre Prut. A devenit membru al Partidului Naţional Liberat în 1945. După trei ani a fost arestat de comunişti, suferind cumplit teroarea şi  munca silinică, la Canal, şi fel de fel de traume, care întrec orice închipuire, până în 1953. După 1990 şi-a reluat activitatea politică, fiind vicepreşedine al PNL până în 1993, când avea să preia conducerea Partidului Naţional Liberal, funcţie pe care o deţine până în 2001. A fost, de asemenea, Ministru al Justiţiei (1993-2001) şi Preşedinte al Senatului (1997-2000).  Este apreciat scriitor şi membru al Uniunii Scriitorilor, coautor şi autor a zece volume, fiind  distins cu Ordinul “Coroana României”, Ordinul portughez “Infante Don Henrique”, respectiv Ordinul danez “Daneburg”.

______________________________

În detrimentul casei generale de pensii, aş dori ca toţi cetăţenii noştri să trăiască 100 de ani”
 “În ceea ce priveşte viaţa mea şi a familiei mele, ne-am obişnuit cu vârsta noastră. Soţia mea este cu zece ani mai tânără ca mine, dar sunt şI la ea sunt nişte ani adunaţi, ne-am ordonat vieţile în aşa fel încât să putem rezista, vorba medicului nostru, <boala dumneavoastră este vârsta>. În fine, ducem viaţa unor vârstnici, din păcate zilele şi anii trec necruţător. Despre mine se ştiu foarte multe, mai ales că în ultimii 20 şi ceva de ani am avut o viaţă publică, din fericire nu s-a vorbit urât de mine. Am îndeplinit nişte înalte funcţii în stat, am încercat să fac ce se cuvine în politică, dar şi în viaţa publică şi sper că nu m-am făcut niciodată de ruşine, mi-am făcut datoria. Îmi place să cred că atunci când mă întâlnesc cu cineva îi face plăcere să mă vadă şI acest lucru îl simt măcar în oraşul meu Ploieşti, ies mai rar, dar de câte ori ies, concetăţenii mei mă salută, mă întâmpină cu plăcere, mă opresc, stăm de vorbă, ceea ce înseamnă că nu am lăsat o amintire urâtă în aceşti mulţi, mulţi ani de viaţă.

Aş spune că cei care conduc, mă refer la partidele politice, parcă nu au suficientă experienţă. În politică izbuteşti dacă într-un anumit moment ştii să depăşeşti un impediment, mai mare sau mai mic, prin înţelegere, n-aş zice neapărat prin compromis, dar printr-o îngăduinţă dintr-o parte în alta, primând întotdeauna interesul general, interesul public şI mai puţin cel individual. Din păcate, tinereţea împiedică câteodată această înţelegere şI eu sunt amărât că USL-ul acesta care a însemnat pentru foarte mulţi dintre noi o speranţă, o certitudine că viaţa ni se poate îmbunătăţi, iată că se destramă şi nu ştiu ce se va putea aşeza în locul unei asemenea alianţe democratice. În partidul nostru eu am prieteni care nu sunt neapărat politici. Din păcate, prietenia politică la un moment dat se destramă.

Acel mult aşteptat <mai bine> în viaţa românilor de rând sper să vină cât mai curând ca să-l mai apuc şi eu. Depinde nu numai de noi, adevărul este că suntem într-o parte a lumii foarte strâns legată de ţările din jurul nostru. Oricât de bine ar fi condusă o ţară, efectele neajunsurilor din alte ţări învecinate se resimt. Totuşi, eu am fost întotdeauna optimist şI am crezut că dificultăţile îşi au şi ele dezlegările lor. Să sperăm că vom avea înţelepţi în fruntea treburilor publice care să găsească soluţiile cele mai bune pentru traiul omenesc al concetăţenilor noştri.

Nu-mi vine să cred că au trecut atâţia ani de când am luat viaţa în piept. De la 15 ani, am rămas fără sprijinul tatălui şI de atunci m-am tot simţit răspunzător pentru cei din jurul meu, pentru familie, pentru prieteni. Întotdeauna am încercat şi am găsit soluţii care să-mi îmbunătăţească şi relaţiile şi viaţa.

Jurnalul Național, 18 martie 2014

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră