Cazul morţii lui Ioan Gyuri Pascu: întrebări şi contradicţii. Ar fi putut fi salvat artistul?

01 Oct 2016 | scris de Mara Răducanu
Cazul morţii lui Ioan Gyuri Pascu: întrebări şi contradicţii. Ar fi putut fi salvat artistul?

 

Potrivit Digi 24, cifrele transmise oficial de Serviciul 112 din subordinea STS arată că primul apel a fost înregistrat la ora 3 şi 23 de minute, în noaptea de duminică spre luni. Cel de-al doilea, o oră şi 19 minute mai târziu. Persoana care a sunat la 112 anunţa că, deşi a fost un echipaj medical la faţa locului, starea artistului s-a agravat. Codul roşu s-a declanşat însă în urma ultimului apel telefonic dat la ora 4 şi 53 de minute. Primele două sesizări au fost direcţionate spre Serviciul de Ambulanţă, iar ultimul spre SMURD. Cam trei minute, în medie, a durat până când sesizările au fost direcţionate spre echipajele de pe salvări. Confruntând datele STS cu informaţiile lor, şefii de la Ambulanţă au descoperit mari neconcordanţe.

Conducerea SABIF susţine că dispeceratul acestei instituţii nu a primit niciodată un al treilea apel."La al treilea apel, de la ora 4.53, Dispeceratul SABIF nu a fost niciodată în conferinţă cu Dispeceratul ISU-SMURD şi nici nu a avut cunoştinţă de el. Al treilea apel ajuns doar la Dispeceratul ISU-SMURD", a precizat sursa citată.

Alis Grasu, directoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: „S-au constat unele inadvertenţe între orele de ajungere la caz ale echipajului de C2.Ceea ce era scris în fişă, ceea ce a comunicat dispeceratului şi raportandu-ne la echipajul de tip C1 de la SMURD care a ajuns concomitent cu echipajul de Ambulanţă. Nu am făcut un calcul, dar în mod cert sunt peste 10 minute diferenţă. Una este scris în fişa de solicitare, alta s-a comunicat.”

Printr-un calcul simplu, datele celor două instituţii arată că a doua ambulanţă a ajuns la Ioan Gyuri Pascu în mai mult de 25 de minute. Distanţa între sediul Ambulanţei Bucureşti, de unde a plecat echipajul, şi adresa la care se afla artistul este de aproximativ 10 kilometri. Procedurile spun că un echipaj de urgenţă trebuie să ajungă în cel mult 15 minute oriunde în Bucureşti. Un alt amănunt important este că maşinile de intervenţie sunt dotate cu tablete, tocmai pentru a monitoriza timpii de intervenţie şi traseul lor. Dar dispozitivul de pe ce-a de-a doua ambulanţă se stricase şi era în service. Astfel, datele au fost notate cu pixul pe hârtie.

Ce a declarat Alis Garsu, directoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov

Alis Grasu, directoarea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov: „Deocamdată cerem explicaţii.Vom vedea dacă explicaţiile acestea sunt convingătoare.” Şase anchete sunt în curs în momentul de faţă. Cea mai complexă dintre ele este cea penală. Procurorii bucureşteni şi poliţiştii de la Omoruri au ridicat şi noi documente de la SMURD. Au luat ca probă şi defibrilatorul folosit de medici la resuscitare. Dosarul a fost întocmit la scurt timp după moartea lui Ioan Gyuri Pascu. Luni dimineaţă a fost audiată şi fosta soţie a artistului, la domiciliul căreia s-a întâmplat tragedia. Momentan cercetările vizează o moarte suspectă. Anchetatorii aşteaptă şi rezultatul autopsiei.

Medicul care a răspuns primului apel de urgenţă în cazul lui Ioan Gyuri Pascu a fost sancţionat ieri cu 10% din salariu timp de două luni. Măsura a fost luată deoarece a mers la intervenţie fără echipamentul complet şi nu l-a pus pe pacient să semneze că refuză internarea.

Actorul Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineață, la vârsta de 55 de ani

Actorul Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineață, la vârsta de 55 de ani. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. "Două echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului. Este vorba despre un stop cardiorespirator iresuscitabil", a declarat S coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița. Ioan Gyuri Pascu a murit acasă, în jurul orei 5,00 dimineața. Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră. Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961, la Agnita, în județul Sibiu. În 1987 a devenit membru în grupul 'Divertis', alături de care a încântat publicul timp de 20 de ani, participând la multe spectacole live, emisiuni de radio și televiziune.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră