Vama Veche cu Folk You la ureche

23 Iul 2016 | scris de Veronica Micu
Vama Veche cu Folk You la ureche

Doi-zece, doi-zece, doi-zece…! Un riff apasat de chitara taie plaja in doua, tulburand cadenta monotona si fosnetul ritmic al valului ce se sparge de mal intr-o mare de iubire, aici, la Vama Veche, dand tonul inceperii celei de-a XII-a editii a Festivalului Folk You “Florian Pittis”, organizat de Miscarea de Rezistenta si Smart FM.

Inca de dimineata, sute de tineri (si nu numai) isi amplasesera strategic prosoapele sau cearsafurile in fata boxelor, cu increderea ca acolo ii va prinde seara si inceperea spectacolului.

Ora 18:00. Dupa ce toti cei care vor evolua pe scena au gasit de cuviinta ca, gata!, si-au potrivit sunetul, frumusica, zambitoare, imbracata in alb, ca o Afrodita nascuta din spuma marii, tanara (prea tanara!) Teodora Buciu deschide Festivalul. Ca si la alte editii, pentru vocea, aplombul, dezinvoltura si gratia cu care se misca pe scena, publicul (inca neinchegat) o accepta, o sustine si o aplauda ca pe o mare vedeta, macar si pentru faptul ca le canta din repertoriul unei mari vedete (Janis Joplin).

Ora 19:00. Din motive numai de ei stiute, Nicu Alifantis&Zan fac o inversare de program, (trebuia sa cante de la ora 23:00) si apar in aceeasi nota de inalt profesionalism, cum ne-au obisnuit de multi ani, hotariti sa anime publicul ce incepea sa ocupe plaja pe desfasurarea a catorva sute de metri. Rasfatul e maxim, Alifantis canta cateva piese ultracunoscute, isi aduce aminte ca are origini grecesti si baga una ca in patria nemuritorilor Platon, Socrate si Aristotel, mai canta una “Amor e fogo”, ca in tara vechilor conchistadori si pleaca salutand larg, cu palaria. Inca nu apusese soarele…

Ora 20:00. Au urmat Tapinarii si Folk Frate! (un fel de energie, frate, bine dozata si imbuteliata in solistul vocal, Ionut Leopea).
Publicul se bucura, creste numeric, se intinde pe lungimea unui stadion si jumatate de fotbal si, ca niciodata, face un soi de zid viu, aproape de apa marii, ocrotind, delimitand si inconjurand protector perimetrul sonor a celui mai asteptat si mai iubit festival de folk-rock din Vama Veche.

Ora 21:30. Intra Cosmin Vaman, Alexandra Andrei si trupa Spam, care canta si incanta, urmeaza unicul si irepetabilul Alexandru Andries, cu muzica si versurile sale cu miez si, la granita orizontului, acolo unde nici ochiul nu poate ajunge, ci doar simtirea poetului, se plamadeste inceputul unei nopti asteptate, pret de un an de zile.

Ora 22:30. Canta Andrei Paunescu (pe versurile tatalui sau) “Doamne, octoteste-i pe romani!”, dinspre public spiritul nationalist da in clocot, incep sa se ridice de pe prosoape, sa sara si sa agite prosoapele, semn ca, din punctul lor de vedere, Basarabia e ca si unita cu Romania! Vine Alina Manole, ajunge cu repertoriul la cunoscuta-i piesa “Luna patrata”, invita in scena doi tineri (ametiti de mare, de soare, de valuri) care se cer in casatorie (probabil ca a doua zi or sa conteste momentul) si pleaca fosnindu-si rochia lunga, ca o zana buna, care tocmai facuse o vraja copilareasca.

Ora 24:00. Intra Antract si dau semnalul ca, dupa miezul noptii, muzica rock e la putere. La doi pasi numai, marea cea mare, nici nu se mai vede, nici nu se mai aude, fiindca marea de oameni (care pana atunci statuse molcomita pe pleduri) incepe sa se agite, ridicandu-se in picioare. La aparitia trupei Byron, deja nimeni nu mai avea fundul asezat pe nisip. Urmeaza Taxi si Vita de Vie, care pregatesc terenul pentru Cristi Minculescu si Iris.

Legendarii, greii rockului de la noi, electrizeaza suflarea a 5.000-6.000 de oameni, se canta la unison, se scandeaza la refren, se biseaza indelung la final si se incheie totul la orele 3:00 din noapte. Ultimul acord se stinge si scena este inghitita de intuneric. Plaja se goleste usor-usor, marea se aude din nou fosnitoare, iar deasupra, viu, luna luceste ca un colt de mistret.

folk sponsors

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră